Angelologia de Danielle Trussoni

„In vremea aceea s-au ivit pe pământ uriaşi, mai cu seamă de când fiii lui Dumnezeu începuseră a intra la fiicele oamenilor şi acestea începuseră a le naşte fii.” (Geneza, 6, 4)

După izgonirea lui Satan din Împărăţia Cerurilor. El şi cei revoltaţi împotriva lui Dumnezeu au fost condamnaţi la Infern.
Măicuţa Evangeline ducea o viaţă paşnică în Mănăstirea St. Rose din New York, un loc sfânt unde măicuţele se rugau de mulţi ani neîntrerupt, programul rugăciunii find foarte bine sistematizat, astfel încât două măicuţe să se roage în permanenţă. Maicile Rugăciunii Perpetue.
 Evangeline era bibliotecara Mănăstirii. A primit într-o zi o solicitare de la un anume domn Verlaine de a studia arhivele Mănăstirii. În urmă acestei solicitări, se hotărăşte să facă nişte cercetări. La cei 23 de ani ai săi, descoperă conflictul milenar dintre oamenii din Societatea secretă a Angelologilor şi nephilimi.
Este prinsă în conflict. Se pare că această misiune a oamenilor d a anihila nephilimii îi era menită cu mult timp în urmă, căci mama s bunica ei erau oameni de seamă în societatea Angelologilor şi, de asemenea cele mai implicate în acest război. Odată cu scrisoarea pe care a găsit-o, a găsit şi problemele. Descoperise ceva ce nu trebuia relevat.
Sub presiunea nephilimilor de a afla ceea ce această călugăriţă de 23 de ani aflase, fuge.  După o acţiune alarmantă împletită cu date istorice delicioase; află. Este descendenta directă a faimosului nephilim Percival Grigori, bunicul ei. Gena angelică s-a transmis. Este întruchiparea a ceea ce ea ar trebui să distrugă. E nephilim.
În acest roman am găsit primele referiri la acest termen şi la Cartea lui Enoch.

Calatoria mincinosilor de Karen Maitland

Acesta este un roman despre ciumă. Simbolic, acest roman are o însemnătate specială pentru mine. Odată cu naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, cu noaptea de Sânziene, cu ziua mea de naştere,  24 iunie, ziua în care s-a declanşat ciuma în Anglia, 1348.
În această lume obscură, a oamenilor ahtiaţi după credinţă, superstiţii, teamă, mituri, nouă necunoscuţi, aduşi laolaltă de soartă, încearcă să fugă de moartea ce se întinde ameţitor în urma lor.
Povestitorul acestui volum este Neguţătorul, un vânzător ambulant de relicve sfinte, cu cicatrici enorme pe chip. Călătoreşte mult, are câte o poveste pentru fiecare obiect şi susţine că vinde speranţă, în ciudat faptului că niciun obiect de-al său nu este autentic.
 În această zi, într-un târg, acest Neguţător vede prima victimă a ciumei. Hotărăşte că ar trebui să plece din nou la drum. Tot atunci, el zăreşte aceast ciudată copilă, cu păr alb, şi o căutătură grozavă în ochii săi de gheaţă , cititoare în rune, prezicătoare a viitorului. O chema Narigorm. Aveau să se reîntâlnească.
Treptat, coincidenţele aduc în jurul negustoului o întreagă ceată de călători, de fugari din faţa ciumei.
Un scamator, Zophiel, îngrozit de ceva anume în permanenţă, avea un fetus de sirenă într-unul din multele cufere pentru care oamenii plăteau să le vadă. Rodrigo şi Jofre erau doi veneţieni muzicanţi, cel din urmă, ucenicul.  O vindecătoare şi moaşă extreme de pricepută, tăcută şi supusă, Pleasance.
Alături de ei, un cuplu tânăr, pictorul Osmond şi soţia lui, Adela, care aşteaptă un copil şi Cygnus, ciudatul bărbat cu o aripă de lebăda în loc de un braţ şi Narigorm.
Acest grup pestriţ de îndreaptă către nord, cu speranţa că frigul iernii să îngheţe ciumă.
Aşa cum sugerează şi titlul, niciunul dintre călători nu este ceea ce pare a fi. Fiecare are un secret mare pe care nu este nicidecum dispus să-l împărtăşească celorlaţi. Erau cutremuraţi în fiecare seară de un urlet nenatural de lup. Îi urmărea.
Dar fiecare om trebuie să-şi înfrunte stafiile, aşadar, fiecare este pus în faţa minciunii sale, revelata grupului şi sfârşesc de cele mai multe ori tragic, personajele încep să moară, dar nu de ciumă.
Destinul le este controlat de copila ciudată cu ochi de gheaţă, pe care nimeni nu obanuia de răutatea cu care aruncă runele, de sforţările cu care adduce la iveală adevărul în cel mai macabre mod cu putinţă.  Neguţătorul are bănuielile lui, încearcă să o înlăture pe fată din acest grup, dar aspectul ei angelic reuşeşte să îi farmece pe ceilalţi călători.
Cygnus era de fapt hibrid rezultat din credinţa malignă a mamei sale în zborul lebedelor.  Copilul Adelei era de fapt rodul unei iubiri interzise cu fratele ei, Osmond. Pleasance era o evreică fugară, ce se sinucide de teama unei eventuale descoperiri. Jofre era fiul unei familii veneţiene sărace, un tânăr plin de vicii, îndrăgostit de Adela pe parcursul călătoriei, iar Rodrigo, gentilomul, era de fapt homosexualul îndrăgostit de Jofre.  Zophiel este un fost călugăr, dezertor,  jefuitor al bunurilor Bisericii. În sfârşit, secretul Neguţătorului era că cicatricile îi ascundeau adevărata natură. Era femeie, şi nu a ascuns asta, pur şi simplu nu a spus-o, căci înfăţişarea nu putea sugera decât tăria unui bărbat. Se reîntoarce la copiii ei, încercând să-şi reia viaţă de lux pe care o părăsise după o luptă cu o gloată ce vroia să-i pradeze casa, singură, învinge dar capătă cicatricea ce o obliga să plece. Are fii, nepoţi , e o bătrână liniştită. Până când este anunţată că la uşă i-a bătut o copilă cu ochi de gheaţă ..
Aşadar, romanul este extrem  de original . Se încheie cu promisiunea lui Narigorm de a-i găsi pe mincinoşi şi de a readuce adevărul pe buzele lor.

Editură: Corint
Anul lansării în România: 2010
Traducere: Luana Schidu

Seria Casa Nopţii de P.C Cast şi Kristin Cast

Poa să ningă, poa să plouă, Izel citeşte o serie nouă!
Nu ştiu dacă vă este pe plac, dar mi-am permis să mă aventurez încă o dată într-o poveste cu vampiri. Este vorba de seria Casa Nopţii scrisă de P.C Cast şi Kristin Cast. Mamă şi fiică, au dat lumii romanelor SF o serie savuroasă, pentru adolescenţi. Pe cât de bine o înţelege o tânără adolescentă, o va înţelege şi un tânăr pe această Zoey Redbird, personaj principal al seriei.

Autoarele au decis să distrugă multe dintre miturile despre vampiri. Soarele şi usturoiul sunt chiar banale când vorbim de aerul modern ale cărţilor. Limbajul nu este unul rezervat nici pe departe şi evenimentele nu sunt străine adolescenţilor. Ni se vorbeşte despre zbuciumul eroinei ce suferă sub atâta responsabilitate. Zeiţa vampirilor o înzestrează cu afinitate spre Aer, Foc, Apă, Pământ şi Spirit. Aptitudinile ei scriu istorie, căci un asemenea privilegiu nu i s-a mai acordat niciunui vampir.
Urmază să îşi petreacă viaţa în Casa Nopţii, unde tinerii vampiri învaţă să-şi controleze puterile, să treacă prin Transformare spre a deveni vampiri împliniţi. Aceşti ani nu se arată a fi prea buni pentru Zoey, căci este pusă în faţa unui pericol ce ameninţă existenţa întregii omeniri.
Oricât de puţin, orice adolescent se va reăsi în această serie, căci aventurile tinerei eroine nu sunt nici pe departe diferite de cele ale fiecărui adolescent. Exceptând, desigur, setea ei pentru sânge.

Despre cum se citeşte cartea, nu prea am ce să vă spun. Am citit primele două volume atunci când au apărut în România, volume care s-au citit uşor. Restul volumelor le-am citit în turcă, nu aş fi putut aştepta să apară aici.

Dacă v-aţi săturat totuşi de vampiri, seria poate fi citită şi pentru a asculta vocea interioară a unei tinere. Cert este că nu a fost o lectură dificilă, bună pentru momentele în care luaţi o pauză şi vreţi să citiţi ceva incitant şi uşor.

Cărţile seriei sunt Semnul, Trădarea, Aleasa, Sălbatica, Vânată, Tentată şi mai sunt, dar nu mai am idee care. Au apărut şi vor apărea la editura Litera.
Spor la citit!

 

update. Inca apar si sunt extraordinare.  Focul este cel mai recent aparut volum al seriei iar actiunea dvine din ce in ce mai incitata. Go Zoey, go! 🙂

Marile speranţe de Charles Dickens

Ei bine, am terminat cartea acum ceva timp, însă m-a însemnat pe veci volumul, precum şi celelalte romane ale literaturii victoriene, de altfel. Charles Dickens suna oarecum prea pretenţios pentru mine, din nu-stiu-ce idee preconcepută. Dar Doru mi-a recomandat-o,şi, cine nu-l ascultă pe Doru?

Senzaţionala istorie a lui Pip.
Un băiat cu un caracter interesant, orfan, într-o legătură strânsă cu amintirea părinţilor săi trecuţi în nefiinţă. Cimitirul este adesea locul lui de joacă, în pofida faptului că nu este un băiat sumbru. Este crescut de sora lui mai mare alături de soţul ei într-un ţinut mlăştinos, apropiat unui vas-închisoare. Viitorul său era asigurat ca fiind ucenic în primii ani ai tinereţii la fierăria unchiului Joe, pentru ca mai apoi să administreze singur fierăria. Era încântat de schiţarea destinului său. Trăia o viaţă ignorantă până când a fost chemat de o persoană bogată, domnişoara Havisham, care l-a îndemnat să îşi petreacă nişte ore la grandiosul ei conac.
Domnişoara Havisham a avut cruda soartă a unei femei părăsite. Părăsită doar cu câteva ceasuri înaintea nunţii. Marcată de eveniment, devine doar umbra femeii ce-a fost o dată, poartă regretabila rochie de mireasă tot timpul, devenind un spectru al conacului. A adoptat o micuţă fată pe nume Estella şi i-a implantat o educaţie crudă. A crescut-o pentru a fi o lady, o lady care va frânge inimile bărbaţilor, ca semn al răzbunării domnişoarei Havisham. Acolo, Pip are primul contact cu o entitate închipuită, silueta spânzurată din apropierea conacului.
Invitat la conacul ei, micul Pip este îndemnat să se joace cu Estella, fiind parcă primul experiment de înjosire al Estellei.
Aici apare prima sclipire ale marilor speranţe. Pip îşi doreşte din tot sufletul să devină un gentleman, un bărbat educat, demn de atenţia Estellei. Contactul cu Estella l-a marcat, astfel, el nutrind încă din copilărie o iubire pură pentru ea.

Împlinindu-şi vârsta necesară uceniciei la fierărie, Pip intră în slujba unchiului său şi nu mai este invitat la conacul domnişoarei Havisham. Trec ani, ani în care nu o mai vede pe Estella dar devine un tânăr bărbat cu aceleaşi mari speranţe neclintite din copilărie.
Cât de mult i-a fost potrivnică soarta lui Pip? Primeşte o considerabilă avere de la un binefăcător necunoscut … Ceea ce părea un dar de la Dumnezeu devine un adevărat blestem pe care-l respinge. Îşi va găsi drumul ? Sau ultima noapte din poveste e o plasare a acţiunii romanului în necunoscut?

Am văzut ecranizarea filmului. Ecranizarea arhi-cunoscută împărţită în trei episoade din 1999 câştigătoare a unui premiu BAFTA în 2000. O distribuţie excelentă, imposibil de ratat! Personaje din LOTR, Fantastic 4.. şi mulţi alţii.
Iată un videoclip cu totul special. Great expectations scenes..

Provocarea de la ora două.

           Într-un elan de creaţie, l-am îndemnat pe al meu coleg, Andrei  să scriem o poveste în douăzeci de minute şi s-o postăm, vă anunţ că a lui poveste e mult mai nimerită. Poate scriu o continuare a poveştii, dacă îi găsesc un nume personajului.

           Gâfâi. Am ameţeli. Parcă prea mult am încercat să condensez geamul autobuzului meu mizerabil de şcoală. Desenez caricaturi de obicei, dar azi parcă mâinile-mi desenează altceva. Oh, minunat. Fata insensibilă din ultima bancă a clasei desenează inimioare azi. Mereu fac asta. Adică mereu vorbesc la persoana a treia despre propria-mi persoană. O anomalie de-a mea. Constatând cu stupoare opera mea de artă creată cu degetul arătător, şterg automat cu dosul palmei stângi tot şi privesc afară. Nu mai e mult, mă apropii de casă şi încep sa-mi dau seama că din căşti nu mai iese decât un bâzâit încet, ce-mi serveşte ca durere de cap. Îmi scot căştile şi le arunc in ghiozdan, mă ridic şi cobor cu o staţie înainte. Într-o astfel de iarnă aş fi rugat şoferul să mă ducă până la uşa casei, dacă s-ar fi putut. Dar nu, simt doar pişcăturile, mii de pişcături pe faţa mea tăbăcită.

Merg. Din ce în ce mai încet, căci parcă azi, în semiîntunericul iernii nu mai recunosc casele din jurul meu, nu mai recunosc cutia poştală a vecinilor. Cutie poştală atât de chinuită de acuarelele mele acum ceva timp, mult timp.

Îmi ridic mâinile, mă uit la ele. Probabil că ar trebui să mă comport normal. Dar dacă oja albastră, cojită, nu mi-ar fi dat de înţeles că sunt mâinile mele, nu le-aş fi recunoscut.Văd cum mâinile mi-au slăbit parcă, văd cum prin pielea de un alb bolnăvicios îşi găgesc locul nişte vene vineţii. Văd cum pielea de pe incheieturile degerate urlă la fiecare mişcare a degetelor. Urlu şi eu. Mă doare. Sângerez. Unde-am pus mănuşile alea?

Am ajuns. Recunosc iarba de pe peluza din faţa casei. Iarbă neîngrijită de atâta timp. Mă întreb uneori cum ar fi arătat casa dacă tata ar mai fi fost pe aici..

Deschid uşa. Casă dulce casă. Simt mirosul grăsimii de mult întărite din bucătarie. Aud strigătele aceluiaşi reality-show… Acelaşi sforăit ticălos. Era preaiubitul nou soţ al mamei. Un parazit ce trăieşte pe leafa maică-mii. Să nu-l trezesc, să nu simt iar cum privirile lui libidinoase coboare din cap până în picioare. De ce e mama dată peste cap de un asemenea nenorocit ? Urc încet pe scări. Scârţăit. Mă grăbesc. Închid uşa exact în momentul în care îmi spune pe nume într-o pauză din visele lui josnice. Mă repugnă în mod incredibil personajul acela de pe fotoliu.

            După ce am răsucit cheia în zală respir uşurată. Mai durează aproximativ o oră până când mama vine de la una dintre slujbe. Am timp. Miros libertatea, siguranţa. Ce bine se simte spiritul meu în camera asta, departe de toate mizeriile. Ei bine, mai miroase şi a mâncarea semipreparată de sub pat..

          Mă gândesc. Azi am desenat inimioare. Am desenat inimioare cu o oarecare măiestrie. Pot însemna un singur lucru, pentru numele lui Dumnezeu ! Ciudata s-a îndrăgostit ! Mă numesc în aşa fel pentru că aşa mă consideră echipa de majorete a şcolii. Elita. Spuma spumelor. Oh. Am câţiva prieteni, mă înţeleg cu ei, dar nu îndeajuns de mult să îi las să mă cunoască aşa cum sunt..

            Am test la geometrie mâine, las meditaţia pe mai tărziu. L-a înţeles cineva vreodată pe Pitagora? Vreau să spun, l-a înţeles pe deplin? Cufundată în studiu, atât cât poate fi cufundată regina neuronilor, adică eu, nu am băgat de seamă că mama e acasă. 

            Seara trece repede. Adorm înainte să mă pot gândi la ce am desenat. Când îmi recapăt gândurile, sunt obligată să merg la şcoală. O, suflet nemângâiat!

            Sunt la şcoală, aceiaşi amorţeală de dimineaţă, aceiaşi tentativă de dezgheţare a membrelor.

            Se apropie de mine. El. Rămân uitându-mă prostită la chipul lui. Asta a fost, cred că leşin. Îmi lasă pe bancă un bilet şi îşi continuă drumul cu chipul său de piatră.

Eşti aleasa. Eşti aleasa mea..

The comeback !

             Şi de parcă nu aţi trecut cu toţii prin şocul de după vacanţă. Frate, a început şcoala şi parcă mi-a furat întreaga viaţă. Întreaga mea neînsemnată existenţă. Câtă dreptate are Silvana în apelul ei la normalitate, la ce ne trebuiesc toate materiile cu toate balivernele lor? Să ne lase să alegem. Mă rog.

Au trecut cam două săptămâni şi mă simt obosită. Cred că e cea mai chinuitoare perioadă a anului. Într-o singură lună, trebuie umplut catalogul, că na, rămânem cu situaţia neîncheiată. Ce am făcut din septembrie, duduie? ( ca să-l citez şi pe Mican. )

Oricum, atât de mult m-a bulversat şcoala de astă dată încât parcă nu mai pot citi nimic. Pat-şcoală-pat-şcoală. Am încept cred vreo 3 cărţi şi le-am lăsat când mai aveam 2-3 capitole. E frustrant. Foarte frustrant.

Ce-am mai făcut?

Am descoperit nereţuita prietenie a încă două fete extraordinare. Atât de diferite, dar atât de plăcute în felul lor.

Ce interesant e studiul fiecărui caracter! Când ţi se pare că seamănă, că se înţeleg, indivizii te iau prin surprindere şi îşi consolidează unicitatea.

Cred că deja începeţi a mă cunoaşte şi înţelegeţi totodată primul articol de după pauză, un text fără sens pentru a-mi intra în mână..

Mă deranjează ploaia. Dar furtuna mă fascinează. Vorbesc de ploaia aia fleşcăită, al cărei unic scop este fleşcăiala. Iach.

Şi pentru că imediat ce am deschis wordpressul m-a lăsat inspiraţia, vă las să citiţi o mică fantezie de-a mea. Fantezie scrisă din simplul motiv că am fost obligată.

 Un fel de zi neobişnuită din viaţa mea..

Real?

Nu sunt multe evenimente notabile pe care le pot extrage din rutina mea zilnică. O aură de banalitate îmi acoperă fiecare respiraţie. Chipul meu ridicol şi veşnic preocupat de gânduri fără sens mă trădează adeseori. Dar atunci..

          Disperare. Nimic nu mă înspăimântase vreodată în măsura asta. Echilibrul meu încă neevoluat de la vârsta de un an mă trădează acum parcă într-un mod ruşinos. Alergam. Simţeam cum praful ridicat de teneşii mei încinşi mi se lipeşte de chip. Sudoarea îmi înceţoşa vederea spre a mă trimite şi mai adânc în agonie. Cad. Pietrişul îmi crestează vicotrios pielea. Mă uitam îngrozită la rana mâinii stângi  şi îmi înăbuşeam un ţipăt.

          Asta a fost.

Tentativa jalnică de a scăpa de pericolul iminent se sfârşise. Ochii mei mai puteau acum distinge decât o umbră imensă care parcă îngheţa totul în jurul ei. Sângele meu de asemenea. Era sfârşitul..

          Sfârşitul meu.

DRINGG!! DRINGG!!  urlă telefonul meu din toate circuitele. Telefonul meu, mirosul stătut al camerei mele. Am deschis ochii, telefonul continua să sune. Dintr-un instinct ciudat mă uit repede la mâna stângă..

Era acolo. Un ţipăt scurt. Atât îmi pot îngădui. N-aş fi avut ce să-i spun mamei despre cicatricea mea.

Pentru a-mi masca disperarea, simulez o oboseală caracteristică-mi şi plec spre şcoală.

Ciudat… Toţi copiii gălăgioşi ai vecinilor au tăcut azi. Minunat!

Ajunsă la şcoală, mă îndrept spre ultima bancă, împiedicându-mă.. La cicatrice nu m-am mai gândit, căci adeseori mă lovesc şi uit automat. Doar că m-am lovit mai tare.. cred.

Aţipesc. Asta se întâmplă mereu la prima oră de gramatică.

Roşu! Mari! Ochi!

Nu, nu mai pot dormi, ce-i cu visele astea ciudate? Am încercat să-mi preocup mintea cu altceva, până la ultimul clopoţel.

Singură, pe strada mea, vânul se porneşte subit şi-mi lipeşte de corp o pagină veche de ziar, foarte veche..

          TRAGEDIA DIN STRADA..

          Strada mea. Vecinii mei. Copiii vecinilor mei au trecut neaşteptat în nefiinţă. Suspectul.. EU !

         

          Asta s-a întâmplat să visez în cursul unei nopţi teribil de lungi. Totul, doar un vis..Mintea mea a creat acest scenariu criminal.

Ei bine, nu v-am istorisit o zi, ci o noapte..

          După acea noapte, somnul în braţele mamei a căpătat un nou sens..

Sper că voi reveni.

Jane Eyre de Charlotte Bronte

Oficial, cărţile mele preferate sunt clasicele englezeşti. După ce am savurat cu cea mai mare plăcere La răscruce de vânturi şi Măndrie şi prejudecată a trebuit să le consolidez statutul de cărţi preferate prin Jane Eyre de Charlotte Brontė.

Autoarea plasează acţiunea undeva în 1800 şi abordează problemele şi capriciile epocii victoriene. Cartea e mai bună decât cea a surorii ei Emily, La răscruce de vânturi.
În urma unei căsătorii nebinecuvântate de părinţii tatălui ei, Jane rămâne orfană după moartea prematură a ambilor părinţi. Sub titlul de binefăcătoare, mătuşa sa, doamna Reed,un personaj ursuz are grijă să-i transforme viaţa într-un calvar până la vârsta de 10 ani. Încă de pe atunci, Jane dovedea o tenacitate incredibilă, cititorul fiind martor al gândurilor sale, căci povestea este relatată din prisma fetei.
Pe motiv că prezenţa ei nu mai poate fi tolerată în conacul Reed, Jane este trimisă la una dintre cele mai sărace şi dure şcoli, Lowood. Aici, ea întâmpină dificultăţi dar reuşeşte să îşi găsească o prietenă printre toate acele orfane, Helen. Odată cu prietenia ei, Jane are parte de primele bucurii ale sale. Îşi dezvoltă talentul pentru arta plastică şi reuşeşte să intre în tiparele şcolii. Normalitatea ei este curmată curând, căci condiţiile mizere ale şcolii provoacă îmbolnăvirea a mai mult de jumătate dintre eleve de tifos. Odată cu această boală şi prietena ei piere. Pare că şi-a pierdut orice nădejde însă reuşeşte cu bine să treacă peste 8 ani în această şcoală, în ultimii doi ani profesând chiar ca profesoară.
Firea sa pătimaşă însă îşi spune cuvântul şi într-o bună zi decide să dea un anunţ. Se angaja peste câteva zile să fie guvernanta unei fetiţe sub 10 ani într-un conac al unui anume Rochester.
Fata pe care trebuia să o educe într-un stil englezesc venea din franţa şi prezenta păcătoasele deprinderi pariziene. O copilă ce avea ca ideal doar cochetăria, asta contrastând-se puternic cu viaţa pe care o dusese Jane Eyre până în acel moment. Acolo îl cunoaşte pe domnul Edward Rochester, un bărbat integru, un om foarte căutat de societatea englezească şi cu o avere considerabilă.
Primele lor întâlniri s-au desfăşurat mai mult din prisma unei relaţii reci stăpân-guvernantă, însă interesul domnului Rochester pentru Jane începea să se contureze, nu ştim ce amploare aveau sentimentele dlui Rochester în acele momente însă copila de nici nouăsprezece ani ştia că nu va putea iubi pe nimeni aşa cum îl iubeşte pe acest domn. Însă domnul Rochester plănuia altă căsătorie… lucrurile începeau acum a se complica, ce era prezenţa fantomatică din conac? Ce încercase să-l ucidă pe stăpânul lui Jane? Ce anume avea acel râs diavolesc auzit mereu la miezul nopţii pe acele coridoare-cavou ale conacului?

Vă spun că eu îmi creez propriul clasament al cărţilor după gradul în care mă emoţionează. Iar aceasta a fost una în care am simţit parcă fiecare emoţie a lui Jane, am râs de bucurie şi plâns de tristeţe.. De mi-ar fi sortit să am o iubire precum aceasta! Nu vreau să va provoc greaţă cu dulcegăriile, dar iubirea asta merită citită.
Nu ştiu în ce măsură vă poate atrage clasicul englezesc, dar garantez că are sare şi piper.
Am urmărit şi ecranizarea acestei cărţi, varianta din 2006 împărţită în patru episoade. Nici că se putea reuşi o distribuţie mai bună !

Alegeri prezidenţiale

Şi nu, în acest articol nu se vorbeşte despre Geoană, Oprescu, Băsescu … sau Becali.
Democraţie. Da, asta da! S-a întâmplat că azi a avut loc prima şedinţă a Consiliului Elevilor din şcoala mea. Evident, vorbesc despre asta căci am fost prezentă.
Nu am fost mulţi deloc, căci nu este o şcoală mare. Dar a fost prezentă spuma şcolii, ca să o numesc aşa.
Avem ca profesori coordonatori doi dascăli minunaţi. Nu-i cunoaşteţi, nu le dau numele degeaba.
A început aşa cum mă aşteptam.. Scrieţi ce aţi vrea să schimbaţi la şcoala asta.. ce măsuri ar trebui adoptate.. etc. Da, era evident că despre asta se vorbeşte. Oricum, am scris. Apelul la bun simţ. ( Puţină propagandă electorală inspirată din scena politică acutală, respectiv Antonescu. )
A urmat cel mai tensionat moment al şedinţei.. alegerea preşedintelui Consiliului Reprezentativ al Elevilor. Da, folosesc majuscule, căci sunt mândră de asta. Tensiune.
Personal, mă aşteptam ca Bianca să ia acest post. Vreau să spun, ea prezintă nişte calităţi extraordinare.. cele mai bun rezultate din şcoală, un speech de invidiat. Am votat-o. Au mai votat-o şi alţii. Nu a ieşit cum bănuiam eu. Am fost aleasă preşedintele C.E. ( Pe cuvânt de onoare, nu o spun ca laudă.. ) Vroiam ca ea să ne reprezinte. Ea a făcut apel la disciplină, la inflexibilitate, la asprime din partea profesorilor şi la devotament din partea noastră, a elevilor. Ce-i drept, şcoala noastră are nevoie de asta. Are dreptate. Dar sincer, toţi fac apel la asta de când există şcoala. Nu văd nicio schimbare.
Bianca a radiat sinceritate, onestitate prin tot ce a spus. Se consideră vipera şcolii pe când eu şi cei ce o cunoaştem ştim că este extrem de blândă, hipersensibilă şi extrem de amuzantă. Minunată. Ne-a spus că a vrut sa abordeze o imagine mai prietenoasă prin mustăţile cu care s-a prezentat la şedinţă. Da, avea mustăţi de ciocolată. ( Şi-a dat oare seama că a dat impresia unei pisicuţe blânde, dar care ştie să zgârie? ) Oricum, ea e vicepreşedinte acum, iar eu preşedinte. Nu e mare lucru, prietenia nu ţine cont de funcţia pe care o ocupi. Tot o consider cea mai minunată. Acest articol este cel promis ei, rânduri siropoase..

În altă ordine de idei.. Citesc La răscruce de vânturi Dacă aţi citit-o, spuneţi-mi ce părere aveţi..
P.S Silvanna, în curând o sa am şi eu ASOIAF..

Stephen King !

La îndemnul Silvannei, am luat în sfârşit două lucrări de Stephen King. Început bun la Cimitirul Animalelor dar o să le citesc pe mecanismul Silvanei.. după miezul nopţii. A doua carte este Salem`s lot.. Ziua sunt oblogată să citesc Walter Scott şi Mark Twain. Nu trebuie să mă plâng, dacă nu le-am citit înainte, acum trebuie să sufăr literatura pentru copii ..

Acum nu am timp. Altă dată. Mulţumim Zirkon media. papappapa 😀