Intalnirile la ceainarie revin!

Incepand cu 11 august, in fiecare miercuri de la ora 19, in ceainaria librariei Carturesti Constanta, psihoterapeutul Cornel Marcu, de la Mind Evolution, va propune discutii libere pe baza conceptului de management personal.

Vor fi tratate 4 subiecte noi :

Organizarea timpului personal ( 11, 18 august )

Urmatorii pasi in cariera ( 25 august, 1 septembrie )

Identifica partenerul potrivit ( 8, 15 septembrie )

Minte sanatoasa in corp sanatos ( 22, 29 septembrie )

Toate acestea sunt, evident, subiecte savuroase, folositoare oricui. Asadar, va dau intalnire in ceainarie la ora 19, incepand din 11 august.

Un grup de oameni.. aromele ceaiurilor, muzica, subiecte noi si consitente, dichis.

Ne vedem acolo !

Ale mele frânturi de viitor.

Şi mă surprind împletind foc din aceste ultime picături de glorie ale unei furtuni de vară. Mă opresc şi-mi scot pietricica din pantof. O fi un semn? Continui să merg şi să-mi fac griji inutile în privinţa părului. Oricum era dezastruos. Dar satisfacţia-mi era pe măsură. Simţeam picăturile mărunte şi reci pe umeri, pe spate, răcorindu-mi pielea.
După 2 ore de stat într-o cameră întunecată, cu alte circa 20 de suflete pe locurile de lângă mine, cu o proiecţie imensă a lui Robert Pattinson aka Edward în faţa mea, mă simţeam împlinită.
Văzui Eclipsa, şi sincer vă spun, mi-a plăcut! Am râs, am chicotit cu Bianca văzându-i pectoralii dezgoliţi ai lui Jacob. Filmul fu bun, se observă o maturizare a personajelor. Dar ştiu că-l veţi vedea şi voi mai devreme sau mai tărziu aşa că nu ezitaţi.

Încă ceva. Alte coridoare zgomotoase, alt scârţâit al băncii, alte strigăte din toaleta fetelor la vederea unui gândac monstruos. Asta mă aşteaptă, pentru că da, mă pot numi liceancă de aici înainte.

Media mea de admitere a fost 9,72 şi prima opţiune exprimată a fost la ştiinţe sociale, la CNMB. Am intrat şi iată-mă pregătită să înfrunt uniforma prestigiosul Colegiu. Vai doamne. Mi-e atât de teamă că imaginea mea despre acest Colegiu se va distorsiona groaznic atunci când voi păşi în curtea liceului. Momentan e bine. Gura lumii nu m-a afectat. O am alături. Am reuşit ! Sunt în aceiaşi clasă cu Bianca, da, Bianca! Îmi pot închipui cu greu 4 ani cu această fată în liceu, d-apăi în aceiaşi clasă! Asta pentru că totul mă surprinde la ea. Şi da, abia aştept. O să-mi spuneţi că voi regreta că sunt entuziastă. Dar nu pot controla asta.A fost un salt imens. Mai vedem cât de ferice îmi va fi aterizarea.

Vă felicit pe toţi, ai mei cunoscuţi, pentru locurile voastre din liceele preaiubitului nostru oraş, Constanţa!
În special, pe Diana şi pe Adeluţa, care picară în aceiaşi clasă, vă veţi înţelege bine când vă veţi cunoaşte, sunteţi excepţionale! Şi Violeta, îmi imaginez furorile ce le vei face prin liceu la ce privire de gazelă ai ! Vă iubesc.
La fel şi colegilor mei. Sper să ne revedem cu toţii peste 10 ani şi între timp. Mă rog. Ştiţi că generaţia noastră va fi pretutindeni un reper pentru şcoala Lumina ! VIII B dăinuie.

Iar mai trece un an din viaţă aka îmbătrânesc.

Mi se pare mie sau zilele de naştere devin din ce în ce mai stresante? Ştiu, vorbesc ca o femeie la 30 de ani ajunsă în pragul disperării când vede că ridurile nu mai contenesc să apară. Nu-i aşa, ok. Dar responsabilităţile sunt mai mari. Unde mi-e entuziasmul de acum câţiva ani? Ieeeei, ziua mea, ziua mea!
Frustrant, foarteee frustrant. Observ vă entuziasmul meu se duce de râpă. Plăcerile vieţii mele s-au împuţinat? Nu. De fapt, s-au schimbat. Îmi amintesc o aniversare cu ocazia căreia ai mei mi-au dăruit un joc pe TV. Mario ! Cât de fericită eram şi cât de simplă era viaţa. Nu că acum ar fi prea grea pentru mine.. dar nu vreau să-mi imaginez lumea peste 10 ani, când voi fi puiul aruncat din cuib pentru a învăţa să zboare.
Îmi mai iau zborul şi acum dar mi se face frică.
Brr. După canicula de acum câteva zile simt că extremităţile mi-au degerat. Am şi răcit.
Fabulos. Iar plouă.

Fu ziua Violetei. Încă o dată îţi urez la mulţi ani ! Pentru că meriţi. M-am simţit ca în reclama de la Loreal.
Hillllaaar.
Revin mâine dimineaţă cu un post, cred. Mâine, mai mare cu un an şi cu multe bătăi de cap.

Hâ hâ.

Numărătoarea inversă până la ziua lui Morph se apropie de sfârşit. Încă două zile şi îşi va săvârşi 15 ani într-o viaţă colorată.
Cât despre mine şi Silvana, 4 zile şi ne vom săvârşi încă o treaptă către bătrâneţe. Traaaagic.

Vroiam să vă vorbesc de Dany. Un individ. Da, aşa e, un individ. Încă un actor al marii scene globale, un actor preocupat. Ştiţi ce-l preocupă? Conspiraţiile. Adevărata cunoaştere, secretul suprem şi adevăraţii conducători. Illuminati & co.

Nu aţi citit mai multe cărţi despre conspiraţii, nu aţi urmărit mai multe documentare despre conspiraţii. El ştie. Tot. Este un fel de Oreste minor. Şi pasionat. Rămân privind invidioasă la entuziasmul lui de neîntrecut. Invidioasă pentru că el are o pasiune, ştie că este capabil să schimbe ceva. Oricât de mic. Mă ceartă când vede că nu-mi dau interesul. Impasibilă am devenit la substanţele din pasta de dinţi care ne blochează glanda pineală. Îl văd atât de motivat, atât de încrezător şi mă surprind ruşinată. Unde mi-e entuziasmul de acum câteva luni? Unde mi-a dispărut pasiunea? Să fie asta una dintre fazele trecătoare de definire a propriei existenţe?
Să ştie că-i admir perseverenţa, asta vreau! Dany, crezi în ceea ce vrei şi poate când îmi voi regăsi sufletul, voi fi alături de tine.

Remember me?

Aşadar. Fir-ar să fie. Mă îngrozesc.
Sincer, dacă nu ploua în Constanţa.. nu aş fi scris acest post. Aş fi fost în soare, pe nisip, pe undeva.
Dar se pare că ocaziunea mi-e prielnică. Oricum. Se pare că mi-e greu să folosesc tastatura şi un predicat.

Evenimente. Mai sunt 7 zile până la ziua mea şi a Silvanei. Graaaah !
Se poate spune că am încheiat socotelile cu şcoala generală şi îmi iau un avât puternic spre necunoscutul învăţământ liceal. Nu sunt mândră. Am terminat cu 9.72.
Se putea mai mult, dar soarta a decis că tezele cu subiect unic nu-s de mine.
În următoarele zile îmi scrijelesc pe-o hârtie vreo 20 de variante de continuare a vieţii. bleah.
Mă gândesc să urmez Ştiinţele Sociale la prestigiosul Colegiu Naţional Mircea cel Bătrân. Whoa.
Dacă nu intru, ceea ce nu va fi o catastrofă, voi urmal liceul teoretic Ovidius. Sper.
Atât m-am emoţionat cu toate liceele ăstea, încât de aproximativ o lună am devenit impasibilă. Nimic nu mă mai atinge în privinţa liceelor. Nanananaaa, dar asta-i viaţaaa! E şi mâine o zii !

Se pare că prind gustul blogului din nou. Ne vedem.

P.S Mă ajutaţi cu o listă de lectură pentru a noua ?

Ora Pământului!

De ce NU?  Intră pe site-ul oficial

 

Pe 27 Martie 2010, intre orele 20.30-21.30, stinge

lumina! Cu tine vom fi un miliard!

Esti asteptat sa participi activ, indiferent de varsta, de sex, de rasa, religie ori nationalitate, indiferent de culoarea politica sau de pozitia sociala. Angajeaza-te in acest demers! Angajeaza-ti prietenii, angajeaza-ti organizatia, angajeaza-ti comunitatea! Acest semnal este dovada ca un efort global impotriva incalzirii globale este posibil.

Dacă e miercuri, e ceai şi comunicare.

Deoarece nu pot veni cu ceva mai inteligent de spus, iată câteva frânturi din ceea ce am scrijelit eu absentă într-o atât de detestată oră de fizică. A nu se simţi jigniţi iubitorii fizicii, era doar o oră plictisitoare, copleşită de astenia de primăvară.

Mă surprind contemplând un peisaj imaginar
Mă duce departe această imagine fără de hotar..
Îmi suspend visele undeva pe lângă stele
Mă surprind neputând să mai ajung la ele.

Mă afund în agonia speranţelor deşarte,
Sufletu-mi urlă.
Între aievea şi magie el se-mparte.

Este evident că este prima şi unica mea tentativă de rimă de până acum. Pe bune.
Renunţ. După un avânt de inspiraţie asta e tot ce am putut scrie în versuri.

Dacă nu poate fi considerată o jignire, dedic această tentativă de poezie vizitatorilor blogului care m-au întâlnit la Cărtureşti. Bine aţi venit!

Leapşă de primăvară.

O încercare de a mai completa o leapşă, prima de pe acest an. Cred. Le-o propun TUTUROR celor de la blogroll. FĂRĂ excepţii.

Sunt … o jalnică adolescentă mâncătoare de ciocolată. O tentativă de personaj alb-negru dintr-o veche romanţă
Aş vrea … să trăiesc veşnic şi să mă angajez la vară la Cărtureşti.
Păstrez … cadourile care înseamnă ceva.
Mi-aş fi dorit … ca Arhimede şi Pitagora să fi scris numai poezii.
Nu-mi place … să fiu pe nedrept acuzată, trădată, minţită. Nu-mi place să-mi împreumut cărţile.
Mă tem … că într-o zi voi rămâne încuiată într-o fabrică de păpuşi-ventriloc.
Îmi pare rău … că am pierdut atâtea în trecut.
Îmi place … să mi se facă cadouri zilnic. Şi-mi place ciocolata.
Nu sunt … nici pe departe aşa cum m-a cunoscut majoritatea.
Cânt … orice reclamă amuzantă şi orice melodie hilară de-a Irinei Loghin.
Niciodată … nu voi mai spune niciodată.
Rar … am un adevărat prieten care să-mi vorbească.
Nu îmi place de mine … pentru că am puncte vulnerabile. Multe.
Sunt confuză … atunci când calc pe gheaţă sau zăpadă.
Am nevoie … de un prieten bun.
Ar trebui … să dorm mai mult.
ŞTIU. Greşesc mult, dar îmi analizez situaţia mea şi a celorlalţi mai bine decât aţi crede!

Întâi martie. Impresii şi şnuruleţ alb-roşu.

Ora 06.30.
Izel ţipă. Tare. Cine naiba a inventat ora astaaaaa? Şi mai aţipeşte câteva minute? Căte? Atât cât să-şi dea seama că în 10 minute trebuie să fie deja în stimabilul mijloc de transport în comun. Amuzant. Aveam să ajung pe cele 4 roţi imense peste 40 de minute. Oricum.

1 martie. Izel suferă grozav la meditaţii, frământându-se. Dacă ghioceii se vând până merg eu să iau mărţişoare?
Dar de unde? Dacă 1 martie ar fi toată luna, ăştia ar scoate încă milioane de ghiocei şi prostioare din plastic cu şnur alb-roşu.
Prima zi de primăvară. Prilejul meu de a-mi serba intrarea în noul anotimp constă într-o plimbare lungă. Zis şi făcut. Trec pe lângă nşpe mii de ghiiocei şi până la urmă mă opresc. Cumpăr. Nu-ştiu-câte bucheţele, atâtea colege. Diana m-a acuzat de groaznica zgârcenie. Dar eu nu-s atât de generoasă ca ea. Şi în plus, nu am nici alocaţie, nici salariu. Give me a break.

Atmosfera obişnuită de 1 martie. Aia ce-mi dă? Ăla a adus mărţişoare? Ăla nu-ştiu-ce.
Nu ştiu de ce nu m-a mirat faptul că 80% din dragii masculi ai clasei nu au mişcat un deget. Dar m-a surprins în mod plăcut gestul pe care îl face de mulţi ani încoace, Sergiu.
Vine cu un sac de buchete de flori. Mulţumim, eşti un gentleman!
Test la gemoetrie. Merită extins subiectul?
Acelaşi Izel, tu stai la catedră şi fă-ţi testul! Din milioane de motive.

Ştearsă colorată zi de primăvară. Urmează ziua de 8. Celebraţi-ne, masculi nerecunoscători!

Şi le urez tuturor vizitatorilor o primăvară plină de speranţe renăscute.

Profeţia. Cutremurul.

Da, a fost cutremur! Şi am menţionat că aşa va fi cu multe posturi în urmă.

Silvana e profetă. Cu toţii am fost discipolii teoriei cutremurului de la începutul lui 2010.
Data viitoare când Silvana mai debitează ceva, îmbătaţi-văăă! E ultima zi a voastră PE Pământ.

Închei postul cu mulţumirile de rigoare pentru Silvana alias Omida.
Am auzit că păpuşile voodoo sunt ieftine la ea.

P.S. Să-i urez bun venit tatei pe blog. Sper să nu fii şocat de ce vei citi aici!