<img
Mâine anul se-noieşte
Pluguşorul se porneşte..
Bucurii. Frustrări? Ce mi-a adus mie 2009?
Un an atât de complicat, atât de greu de descifrat şi de aşternut în cuvinte. Aţi văzut o parte din emoţiile şi trăirile mele prin articolele de pe blog. Cât de mult aţi fost dispuşi să mă cunoaşteţi? Cât de mult v-a păsat de simplele mele lamentări despre Bine şi Rău, despre toate lucurile aparent neinteresante şi nefolositoare cu care probabil v-am stresat. Nu pot defini acest an, au fost aproximativ nouă luni, cred, pline de bucurii, cu mici-mari dezamăgiri şi sentimente contradictorii. Unele nobile, încântătoare la auz, altele repugnante, imposibil de reprodus. Ultimele luni ale acestui an au fost, ei bine.. altfel. Mă recunosc pe mine însămi. Mi-am dat seama cum vreau să-mi definesc caracterul şi cum să-mi aleg prietenii. Mă încântă prietenia voastră, a geniilor virtuale. Sună oare exagerat dacă vă spun că am înnodat o legătură mai strânsă cu voi decât cu prietenii de aici? Că mă definesc mai bine prin prietenia voastră, incapabilă de intrigi şi interese, cred eu. Cred că prieteniile online sunt acum pentru mine ceva ce nu credeam că vor ajunge. Nu aveam deloc încredere. Evident, excluzând toţi rataţii care mai hoinăresc pe internet. E în zadar să gândesc că poate veniţi la mare în 2010? ( Asta fiind posibil doar dacă profeţia Silvanei cu acel cutremur nu se adevereşte ) Ce rost ar avea să povestesc în acest articol idei uzate, formulate şi reformulate despre speranţe pentru viitor? Ştiţi că vă vreau binele, vreau să fim cu toţii sănătoşi.
Dacă trag linie sub tot ce am realizat anul acesta, cea mai important e blogul. Am format prietenii şi le-am sudat bine.
Scriu aceste rânduri acum pe muzică Coldplay. O pauză de la hard rock. Oricum. Am început să ascult muzică mai des .. Iată ceva ce a avut loc de curând..
Fiecare picătură de ploaie se loveşte cu un sunet spart în fereastră. Ascult aceste sunete, dar le aud? Câteva crengi goale îmi zgârie geamul dezacordând armonia cu care mă obişnuisem. Mă trezesc. Simt acum în fiecare por al pielii o răceală groaznică.. Generată de ce anume?
O pereche de faruri îmi inundă pentru câteva secunde camera în nişte dungi fugare de lumină. Mi-am putut vedea deodată chipul în oglinda de lângă mine. Cine e?
Oarecum panicată aprind lumina şi mă uit din nou. Nimeni. Eram eu oare sau întunericul îmi preschimbă faţa în ceva indescriptibil? O nălucă. Nu spun că întunericul mă încântă. Dar e un adăpost al naibii de protector.
De atunci mă uit în oglindă să observ, nu să văd. Parcă liniile feţei s-au curbat altfel. Parcă tenul a pălit lăsând albinoasa din mine să iasă la iveală. Unde mi-e auriul ochilor? Verdele?
Nişte orificii parcă mai negre decât de obicei îmi crestează faţa în cerculeţe. Nu. Nu vă descriu acum o imagine sumbră a chipului meu, căci probabil arăt ca întotdeauna pentru ceilalţi, dar eu percep schimbări.
Uhh, nu pretind că m-am schimbat/ascult rock/mă îmbrac în negru- am ojă neagră- îmi tai venele :)) :)) .. Al putea pune pariu că sunt zile în care şi voi vă vedeţi altfel. Pur şi simplu diferit. Oricum..
Ridic paharul în cinstea voastră. Îl ridic în cinstea mea. În cinstea schimbărilor.
Iată..
Să ascultăm acum modul în care scârţâie teneşii în contact cu apa de ploaie de pe asfalt.
Să începem să ascultăm muzica, nu doar să o auzim.
Să credem în propriile persoane, căci, în pofida tuturor lucrurilor care nu ne sunt potrivnice, propria persoană nu ne părăseşte niciodată.
Să începem să ne cunoaştem.
Să scriem un jurnal.
Să observăm sufletul, nu chipul, atunci când ne uităm în oglindă.
Să ne holbăm la tavan ( asemeni lui Răzvan) atunci când ne adunăm gândurile.
Să începem să simţim aripile care ne-au crescut acum, să nu ne lăsăm păcăliţi de invizibilitatea lor.
Să îi urăm succes lui Doru la olimpiada de română.
Să sperăm că Silvana nu mai strică altă pereche de căşti.
Să încercăm să o facem pe Bianca să uite de căsătorie.
Să îl fac pe Andrei că există multe idealuri pe lume.
Să sperăm că Shauki va avea mereu blog.
Să sperăm că va exista mereu muzică de calorifer. Aşa, să ne mai amuzăm niţel.
Să facem tot posibilul ca respiraţia să nu ne miroasă precum o apă stătută de două săptămâni.
Să sperăm că Jane îşi va găsi vampirul.. într-un sfârşit.
Sunt multe să sperăm în lista mea de dorinţe pentru 2010. Asta pentru că doar atât putem face, să sperăm, este tot ce putem avea, speranţa. Destinul ni-l facem singuri. Dar speranţa are rolul ei.
Să privim încrezători spre viitor. Nu-i oare viaţa prea scurtă ca sa ne-o pierdem fiindu-ne teamă? E prea scurtă viaţa ca să o irosim făcându-ne griji.
Ce durere îmi fulgeră fiecare celulă la orice mişcare a articulaţiilor! Îmi propusesem acum ceva timp să adopt o pozitie de somn mai confortabilă, dar revin la vechile obiceiuri.. să sperăm de asemenea că în 2010 voi dormi mai normal.
Şi pentru petrecerea trecerii în anul nou.. Excesul de alcool dăunează grav sănătăţii. Am încredere în tăria voastră de caracter. Pentru cei singuri acasă.. hm.. culcaţi-vă devreme.
1. Jocurile Foamei şi Sfidarea de Suzanne Collins – pentru că fata din foc îşi merită clar locul în acest top
2. Gazda de Stephenie Meyer – pentru că Meyer mi-a dovedit că poate scrie şi altfel..
3.Zori de zi de Stephenie Meyer – cu toate că acestă serie o oripilează probabil pe Silvana trebuie să recunosc impactul pe care l-a avut asupra mea.
4. Mândrie şi prejudecată de Jane Austen – deoarece clasicul este cel care mă emoţionează cel mai tare.
5. La răscruce de vânturi de Emily Bronte – pentru că m-a surprins faptul că un clasic mă poate înfiora astfel, pentru că mi-a plăcut la nebunie ideea de fantomă în acest roman.
6. Jane Eyre de Charlotte Bronte – am făcut un fel de recenzie despre ea.. Este oare defectul meu că mă emoţionează atât de tare poveştile de dragoste?
7. Mizerabilii de Victor Hugo – pentru că mi-e ruşine să recunosc faptul că mi-a luat ceva timp să termin cărţile dar şi pentru că a fost divin, îşi merită titlul de importantă operă.
8. Dolores Clairborne de Stephen King – deoarece King nu scrie numai horror şi pentru că este atâtt de realist. Cartea asta înseamna ceva pentru mine.
9. Mă numesc Roşu de Orhan Pamuk – pentru că datorită acestui roman am descoperit mai mult. Mai mult despre Orient şi despre mentalitatea originii mele.
10. Cimitirul animalelor de Stephen King – primul volum de-al lui pe care l-am citit şi care cu toate că a fost oarecum previzibil, mi-a plăcut.
La mulţi ani !
Izel. 
