Change alone is eternal, perpetual, immortal. -Arthur Schopenhauer
Change before you have to. -Jack Welch
Schimbarea. Haideţi să îmbrăţişăm acest concept. Orice individ are la un moment dat înaintea lui o schimbare majoră, pe care o interpretează ca fiind o cotitură a drumului. Realizezi şi spui hai că-i bine sau .. mi-e dor de... Schimbarea vine întotdeauna impusă, fie că individul conştientizează sau nu. Apare momentul ăla în viaţă în care ai atins un punct de la care nu te vezi continuând în aceeaşi manieră. Îţi schimbi părul, hainele, stilul şi asta e doar nimic. Am avut nevoie de o schimbare spune cocheta contemporană. Am vrut să trec peste.. să las totul în urma spune afectatul.
Dar adevărata schimbare vine din interior, aşa cum aţi fi spus şi voi. Schimbarea nu este un test, nu este o etapă. Este doar conştientizarea acesteia. Fiecare clipă ne schimbă, în fiecare prieten găsim ceva ce s-a reflectat în noi. Colectiv, suntem la fel, dar unici. În societate, suntem obligaţi şi duşi de val. Ni se impune să fim ca. Lăsând deoparte tot ce am spus mai sus, este o iluzie. Ni se pare natural să schimbăm ceva, să ne maturizăm, să fim altfel. Dar esenţa? În fond, nu rămânem aceeaşi fiinţă telurică când ne raportăm la spirit? Moravuri, obiceiuri, dependenţe şi vicii, astea sunt cele care ne leg de o societate in prag de colaps spunea cineva. Ne fac oameni. Inventăm concepte şi reguli. Ne limităm în fiecare zi, şi nu mă refer la articole noi din Constituţie. Indoctrinaţi fiind, suportăm cruda iluzie a schimbării constante, ni se fură dreptul de a observa, dreptul la stabilitate. Cine poate spune că, în urmă cu câteva luni, era altfel? Toţi putem. Dar te trădezi în cel mai lamentabil mod, căci doar latura uşor superficială sesizează schimbările de comportament şi fizic. Ne schimbăm, dar nu o facem. Simultan. Vreau să scot din adâncul plămânilor ăl mai puternic urlet. „SUNT! Şi nu vreau să schimb asta”.
Izel. 