Ale mele frânturi de viitor.

Şi mă surprind împletind foc din aceste ultime picături de glorie ale unei furtuni de vară. Mă opresc şi-mi scot pietricica din pantof. O fi un semn? Continui să merg şi să-mi fac griji inutile în privinţa părului. Oricum era dezastruos. Dar satisfacţia-mi era pe măsură. Simţeam picăturile mărunte şi reci pe umeri, pe spate, răcorindu-mi pielea.
După 2 ore de stat într-o cameră întunecată, cu alte circa 20 de suflete pe locurile de lângă mine, cu o proiecţie imensă a lui Robert Pattinson aka Edward în faţa mea, mă simţeam împlinită.
Văzui Eclipsa, şi sincer vă spun, mi-a plăcut! Am râs, am chicotit cu Bianca văzându-i pectoralii dezgoliţi ai lui Jacob. Filmul fu bun, se observă o maturizare a personajelor. Dar ştiu că-l veţi vedea şi voi mai devreme sau mai tărziu aşa că nu ezitaţi.

Încă ceva. Alte coridoare zgomotoase, alt scârţâit al băncii, alte strigăte din toaleta fetelor la vederea unui gândac monstruos. Asta mă aşteaptă, pentru că da, mă pot numi liceancă de aici înainte.

Media mea de admitere a fost 9,72 şi prima opţiune exprimată a fost la ştiinţe sociale, la CNMB. Am intrat şi iată-mă pregătită să înfrunt uniforma prestigiosul Colegiu. Vai doamne. Mi-e atât de teamă că imaginea mea despre acest Colegiu se va distorsiona groaznic atunci când voi păşi în curtea liceului. Momentan e bine. Gura lumii nu m-a afectat. O am alături. Am reuşit ! Sunt în aceiaşi clasă cu Bianca, da, Bianca! Îmi pot închipui cu greu 4 ani cu această fată în liceu, d-apăi în aceiaşi clasă! Asta pentru că totul mă surprinde la ea. Şi da, abia aştept. O să-mi spuneţi că voi regreta că sunt entuziastă. Dar nu pot controla asta.A fost un salt imens. Mai vedem cât de ferice îmi va fi aterizarea.

Vă felicit pe toţi, ai mei cunoscuţi, pentru locurile voastre din liceele preaiubitului nostru oraş, Constanţa!
În special, pe Diana şi pe Adeluţa, care picară în aceiaşi clasă, vă veţi înţelege bine când vă veţi cunoaşte, sunteţi excepţionale! Şi Violeta, îmi imaginez furorile ce le vei face prin liceu la ce privire de gazelă ai ! Vă iubesc.
La fel şi colegilor mei. Sper să ne revedem cu toţii peste 10 ani şi între timp. Mă rog. Ştiţi că generaţia noastră va fi pretutindeni un reper pentru şcoala Lumina ! VIII B dăinuie.

Valentine`s Day. Dulcegării.

Amuzant. Pentru că în blogul ăsta trebuie discutat şi subiectul Valentines Day am decis să îmi imaginez. Să creez ceva ce numai un cunoscător de sentimente fine poate crea.
Mi-am imaginat un punct al universului. Centrul. Centru Universului meu. Când cineva spune ceva de genul ăsta se gândeşte la ceva sau cineva foarte adorat,nu? Un personaj fictiv. Nu Mr Perfect. Doar un suflet care poate primi tot ce ofer eu, care poate să mă copleşească cu iubire. Ce ar trebui să simt pentru această ţintă a trăirilor mele? Trebuie să fie o zi specială. Ziua mea şi a lui. A noastră. O zi cu inimioare roşii, trandafiri, bomboane, poate turnul Eiffel, si pupături. Banal. Poate că ar trebui să recunosc importanţa zilei ca fiind una specială. 14 februarie este încununarea iubirii, zi în care iubiţii le duc iubitelor inimi enorme de pluş. Cu toate culorile, cu pasiunea, ziua mi se pare fadă. Ştiu că toţi îmi împărtaşiţi opinia. Căci eu cred că fiecare întâlnire între mine şi amorezatul ar trebui să reprezinte ceva special. De ce 14 februarie? De ce nu zilnic? Poate că bugetul ar fi o problemă pentru masculul din cuplu. De unde cadouri tot timpul? De unde faţa zâmbitoare tot timpul? Hai să ne căsătorim pentru o zi de 14 februarie. Măcar ştim că nu devenim păcătoşi dacă gustăm din plăcerile trupului. Căci na, suntem căsătoriţi pentru o zi. Sunt din vechea generaţie, consider că doar cavalerul dăruieşte iar domniţa primeşte zâmbitor. Poate pare insensibil, poate că ar trebui să trăiesc următoarele zile până de Sfântul Valentin cu sufletul la gură. Sunt insensibilă căci nu am un odor. Nu sunt printre persoanele ale căror inimi bat nebuneşte pentru o altă persoană. Nu a fost să fie. Nu respir pentru a simţi mirosul altcuiva. Respir doar pentru că am nevoie de oxigen. Biata fiinţă umană. Pot spune că admir totuşi unele persoane care-şi împărtăşesc iubirea foarte frumos. Am o colegă ingenioasă, foarte atentă şi cunoscătoare de gesturi fine. Ultima dată când am vorbit cu ea, plănuia să-i pregătească odorului ei un frumos album cu amintiri. Cu toate că aş putea să o condamn pentru faptul că a aşteptat să se facă paişpe februarie. Ar fi minunat să-i dea cadoul cu o zi înainte, sau poate mai tărziu. Şi pentru simbolistica zilei de paişpe să-l privească lung, iubitor şi să-i confirme sentimentele. Dar nu, e puţin probabil, căci fiecare iubeşte în felul lui. Nu vreau să mai condamn, poate voi simţi la fel, într-o bună zi.

P.S. Mi-a fost atrasă antenţia că articolul este prea dulce. Şi da, este prea dulce pentru mine. Diabetic.